Lucian-Vlad Boldor
Continuator al tradiției păpușărești a familiei Șesan, fiind strănepotul prof. Dr. Valerian Șesan (1878 – 1940) - membru fondator UNIMA din partea României în mai 1929, doctor în drept și teologie, profesor universitar la Cernăuți, Lucian a moștenit teatrul de păpuși familial și o serie de documente autentice.
A depus multă pasiune în conservarea istoriei teatrului de păpuși, în calitate de urmaș al familiei Șesan, familie care pe lângă participarea în țară și în străinătate la manifestări specifice , a promovat arta teatrală prin teatrul familial, Karolina Vera Mora Șesan fiind autoarea primei piese de teatru de păpuși românești, “Povestea unei seri”, contribuind prin spectacolele realizate la susținerea valorilor culturale românești autentice.
ASOCIAȚIA “POVESTEA UNEI SERI“
Își îndeplinește scopurile sale, printre care cel mai important este stimularea interesului şi creşterea curiozităţii publicului larg faţă de cultură, sub toate aspectele sale, prin promovarea valorilor culturale autentice, naţionale şi internaţionale prin realizarea de obiective ca: organizarea de evenimente culturale ce au drept scop promovarea valorilor culturale autentice, naţionale şi internaţionale și promovarea unor modalități alternative de educație a copiilor, precum spectacole, concerte dar și diferite alte activități și manifestări din domeniul cultural–artistic: susținere de formații muzicale, cursuri, ateliere, training, realizarea de spectacole de teatru de păpuși, producții teatrale, organizarea de expoziţii, realizarea de parteneriate cultural – educative, de proiecte şi proiecte de colaborare cu instituţii de cultură, de stat sau private, ONG-uri, etc.
Prin ASOCIAȚIA“POVESTEA UNEI SERI“ Lucian dorește să împlinească și visul autoarei piesei de a realiza în țară spectacolul “ Povestea unei seri “ – piesă în patru acte pentru teatrul de păpuşi, alcătuită după poveşti româneşti, de Karolina Vera Mora Şesan.
Lucian-Vlad Boldor o are alături de el, ca membru fondator pe fiica sa, Maia Boldor, licențiat al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, secția grafică. Aceasta i-a fost alături la manifestări cultural-artistice ca: expoziții, activități de creație artistică – construcție păpuși pentru copii, alături de aceștia, etc.

Istoric